Și nota fu din nou sonoră
Si grava ca o invocare
A dragostelor triumfiale
La singuratece altare.
Parea o mare-nvapaiata
Mareata bolta purpurie
Scaldarea-n aurul de seara:
Un cer de veche tragedie.
Plutea o-ntinsa dezolare
Ca o manie aruncata
In soapta vanturilor triste:
Plangea Isolda sbuciumata.
,Tristan!Din ceasurile sfinte
Tortura dulce mi-o revarsa;
Din lanturi grele iti apleaca
Spre mine fruntea ta cea arsa!`
Si nota fu si mai sonora
Si grava ca o renuntare
La dragostele ce-au fost planse
In cea din urma imbratisare.
,Isolda!Alba ca o ruga,
O ,lasa zilele-asfintite;
E noapte neagra- al meu suflet
Si plang cantarile iubite!`
Si nota fu si mai sonora
Si grava ca o blestemare
A dragostelor sangeroase
In greul ceas de remuscare.