Era odată-un prinț vestit
Cu ochii tristi,cu fata blanda,
Un viers de cantec ratacit
Doinea in vorba-i tremuranda.
Pe tristul print cu ochii mari
Un gand adanc de pribegie
Spre negrii codri solitari
Il indemna cu viclenie.
Ah,pala-i floarea de cicoare
Ca floarea dorului ce moare!
Un cal si-o spada si-a gatit
Si s-a piedut in departare,
Vai,blandul,tristul print vestit!
Ce tristi sunt crinii pe carare!
In urma lui ingandurat
Privea un chip alb de fecioara
Dar numai colbul argintat
Se joaca-n razele de seara.
Ce trista-i apa de cicoare,
Ah,floarea dorului ce moare!
Trecut-a timp si s-au lasat
Dureri pe-ntinsa-mparatie
De dorul celui ce-a plecat
Pe lungul drum de pribegie,
Iar ochii candizi si albastri
Ce-au plans pe urma frumusetei
Pareau pe ceruri niste astri
Pierind in zarea diminetei.
Si plange floare de cicoare
Ah,floarea dorului ce moare!
Tarziu de tot a revenit
Intr-un amurg de toamna rece.
Val,blandul,tristul print vestit
Era o umbra care trece
Infasurata-ntunecat
In greaua mantie de vise:
Donmne tacere in palat,
Fecioara palida murise.
Uscata-i floare de cicoare
Ah,floarea dorului ce moare!