O, marile pasionate,
O,tragicile Magdalene,
Femei etern indurerate
Ca niste triste cantilene.
Au urmarit pe drumuri grele,
Ca o lumina ce s-aprinde
In noaptea neagra,fara stele,
Ceea ce nu se poate prinde.
Cu mani intinse inainte,
Cu ochii negri de pacate,
Au ratacit purtand in minte
Supremul vis de voluptate.
Si tremurand in adorarea
Intunecatelor abisuri
S-au departat in cautarea
De tainuite paradisuri.
Le-am insotit,erau frumoase
Si gestul lor de stapanire
Punea pe buzele-mi setoase
A voluptatii amagire.
Dar ma intorc din lunga cale
De visuri rosii sangerata,
Mi-e dor de-un cantec plin de jale,
De-o adiere parfumata.
S-ascult cuvintele graite
Ca intr-un imn de fericire
Asemeni rugilor soptite
Sub vechiul arc de manastire.
Pe cand deasupra aplecata
In semn de vesnica iertare
Va cobori inseninata
Privirea albelor fecioare.