Un glas blajin din lumi întunecate
Îmi tremură cu sfânta lui vibrare
A gândurilor caldă întrupare
În pacea unei liniști fermecate...
Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,
Când toate par în visuri cufundate;
De-a pururi ard privirile-nsetate,
În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare...
În ele tremură povești frumoase,
Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,
Redeșteptându-mi amintiri duioase...
Și eu le-ngân. - E trist mereu să tremuri,
În umbra visurilor irosite
De dorul unor clipe fericite...