Rădice-se pân' la ceruri tânguirea și strigarea
A obștiei moldovene! Plânsul, bocitul și jalea
Meargă adânc să răsune pe bolta acea cerească;
A lor zile cu Cetatea Neamțul să se risipească!
Vedeți sfântul loc acela, unde viteji-au murit,
De copii cum se dăramă, se sapă păn-în pământ.
Lăcomia unor aprigi, după vreme patrioți,
Sfântul loc îl defăimează, ca niște vitregi, ca hoți!
O, pavăză neînvins-a neamului moldovinesc!
Ca să-ți dau destulă slavă, ce cuvinte să găsesc!
Tu, care cu-a ta umbrire veacuri întregi ai păzit
Fala strămoșilor noștri, viața le-ai ocrotit,
Viața ce ei ne-au dat nouă, prin care astăzi trăim,
De a ei pastrare-acuma, noi ție să-ți mulțămim.
Sângele lor ce ș-acuma curge prin a noastre vine
S-au pastrat, cetate sfântă, s-au pastrat de cătră tine.
Paza zidurilor tale pe vrajmași batjocorea,
Când pe mii de dușmani leși optspre'ce plăieși bătea,
Tu, care la orișicare defăimare de străin
Erai stavilă; ș-acuma erai un martur deplin
Unei slave, unei soarte, ce-n veci au încoronat
Armele patriei mele, când de viteji s-au purtat.
Tu, care cu-a ta umbrire învitezi la bărbăție,
Prin aducere-aminte, și acum fiind pustie,
Pe tot moldovanul care păstrează strămoșesc sânge,
Pe tot tânărul ce poate o sabie a încinge.