O, fraților moldoveni, bătrâni, tineri, de-a valmă,
Veacurilor viitoare nu gândiți că-i să dați samă?
Și puteți cu sânge răce privi ace daramare?
Nu opriți barbara faptă, nu-nălțați toți o strigare?
Priviți marturul ce unul din veacuri ne rămăsese,
Că neamul nostru din neamuri de viteji se alesăse,
Cum îl darămă și-l strică lăcomia-n sumețire,
Și își face ei palaturi, spre a-și găsi mulțămire.
Voi sunteți cei de dăunăzi când pe Teatru cânta
Trei franțuji în altă limbă, și cetatea o sărba,
Strigați și băteați în palme, plângeați cu lacrimi fierbinți,
Căutați unul la altul, dați din cap, crâșcați din dinți;
Ș-acum vedeți daramarea, și nu ziceți un cuvânt!
Oar-au fost de bucurie, că ei joacă pe mormânt?
Oare nu era ș-acele vro jărtvă d-a măgulirii?
Nu, fraților, nu, vă rog, nu mai dați prilej hulirii,
Nu vă mai trageți asupră-vi hula neamurilor toate,
Ci strigați, opriți pacatul, cereți cu glas o dreptate.
Iară voi care pacatul nu vă sumețiți a-l face,
Ci patimii vă-nchinați, cugetul poate vă tace?
N-ați gândit că-i să dați samă veacurilor viitoare?
N-ați gândit c-al vostru nume, lor lasați spre blastamare?
Aceast-a voastră urmare, o defăimare obștească,
Prin aducere-aminte, în veci să v-agonisască.
Lăcomia de voi însuși și de a voastră avere
Bucure-se, aibă parte, stăpâneasc-o în putere,
Iar blăstămul cu-a sa mână în firea toată să săpe
A voastre nume urâte! Cu țâța să se adăpe
Pruncilor viitorimei, blăstemul cel mai urât
A nevinovatei guri fie cel întâi cuvânt!!!