Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești,
Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești.
A cărora-nfățoșare orișicui samini a zice:
„M-au părăsit cetățenii, m-au daramat cruda vreme,
Dar copii strămoșii voștri odineoară aice
Ocrotea patria voastră de vrăjmași făr-a se teme”.
O, singure monument ce te aveam drept dovadă
Slavei acei strămoșești! Videți-l cum a să cadă!
O, ziduri din care Ștefan, înviat la bărbăție,
Întorcându-se cu grabă, pe vrajmași au biruit,
Însuflețiți-mi puterea, dați-mi glas, dați-mi tărie,
Să pot tângui cu jale starea-n care ați venit.