Spun povești minuni destule
Despre Pintea Năzdrăvanul,
Spaima-ntunecatei cetini
Ce-mpresoară Caraimanul.
Mari isprăvi de vitejie,
Cunoscute poate vouă. —
Ascultați acu la mine,
Să vă spun și eu vreo două...
Pintea, fraged copilandru,
La ciobani intrase slugă
Și-l muncea într-una gîndul
Cum ar face el să fugă :
Bacii lacomi nu o dată
Mi-l lipseau de prînz ori cină
Și-l certau apoi în pilde,
Ca să-i caute pricină...
Într-o zi, umblînd cu turma,
Întîlnește-n cale-o zînă :
— Bună vremea, măi voinice !
— Bună inima, stăpînă !
— Spune-mi mie ce te doare
Și de ce ești trist la față ?
Poate eu voi fi în stare
Să-ți ajut cu vreo povață...
Pintea stă prostit și rîde...
Ce să-i zică ?... Ce să-i ceară ?
Mai nu crede, mai se-ndeamnă
Și răspunde-așa,-ntr-o doară :
— Dă-mi putere, sfîntă zînă,
Ca să-i bat pe toți ciobanii !
I-aș snopi numai o dată,
De m-ar pomeni cu anii !...
— Dacă vrei să prinzi putere,
Du-te, Pinteo, de te scaldă
Colo-n iezer unde apa
E ca laptele de caldă...
Crișu lui ! Nici mai așteaptă
Altă vorbă de la zînă,
Face cum i-a fost porunca
Și se-ntoarce glonț la stînă...
Însă cînd ajunge-acolo,
Stă la gînduri și se miră :
Ori crescuse el pe cale,
Ori ciobanii se chirciră !
Cu pitici așa nevolnici
Tocmai el să-și puie mintea ?
Milă-i fu ca să-i mai bată,
Și-a plecat în lume Pintea !...