După un vechi cîntec german
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
Mi-e foame, și să știi că am să mor !
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că mîne iese plugul în ogor.
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
De-amar de vreme tot m-ai amînat...
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că mîne vom ieși la semănat...
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
N-ți este teamă, oare, c-oi muri?
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că grîul pînă mîni va răsări...
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
Vezi, inima mea bate tot mai rar...
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că grîul nostru este la morar.
— Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?
Ah, tare mi-e teamă c-o să mor...
— Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne,
Că mîne scoatem pînea din cuptor...
Dar cînd crescu mirosul pînii copate,
Odorul mamii, galben ca un spic,
Își închinase fruntea peste noapte,
Și de-atunci n-a mai cerut nimic.