Toți au dreptul cîteodată
Să se piardă-n aiurări!
O, dar nu pentru visări
Ni-e viața dată!
Uite, graurii pe luncă,
Veseli, fericiți ce sînt,
Șoimul se rotește-n vînt
Și spre ei s-aruncă.
Ei poeți sînt ai cîmpiei,
Șoimul este-al lor despot —
Firea lumilor e-n tot
Chipul tiraniei!
Legea ei e-nlănțuirea
Unui șir de nedreptăți:
Dar eu văd de-atîtea dați
Ce cuminte-i firea!
Numai prin nedrept ea poate
Pe cei slabi să-i facă treji,
Pe fricoși bărbați viteji,
Dînd schimbării toate.