Iată luncile-nainte;
Gardul țarinei mai sus!
E nebun! Ah, mi-am adus
Și de ast-aminte.
Gardul, în copilărie.
Vecinic l-am asemănat
C-un nebun care-a plecat
Razna pe cîmpie.
Și rîdeam, făcîndu-i glume;
El tăcea răbdînd mereu.
Cîte n-am văzut și eu
De atunci prin lume!
Am văzut, mînați de soartea
Vremurilor, bieți sărmani
Alergînd pe la dușmani
Ca sa-și afle moartea!
Gardu-n zări rîzînd s-afundă,
Și mă tem a-l mai privi:
Azi, sarcastic, el ar fi
Gata să-mi răspundă!