Privind fumul de tămâie, cât de galeș apleci ochii
Ori ce dulce săruți crucea de lemn negru zugrăvită,
Când, îngenunchind pe treaptă, în foșnirea lungei rochii,
Magdalena pari ce plânge, lângă piatra prăvălită,
Iar de sus lumina sfântă de l-altar te împresoară
Ca și părul ce în valuri peste umăr se coboară.
— Cât n-ași da sa pot fi chipul zugrăvit pe vechea cruce
Să te pot cuprinde-n brațe când te-nchini și-o săruți dulce!