Auzit-au Apeninul eho a durerei mele,
Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut-a nopței clipă;
Răsunat-au păn la istru patimile cele grele,
Ce nu vindecă Igea, nici Fântâna Aganipă.
Din a lor somn se treziră ațipite păserele,
Mai duioase se făcură fiarile-n ascunsa ripă,
Înalțară a lor frunte tupilate floricele,
Zefirul cel mai zburdatic înfrână a sa aripă.
Mai lin curseră atunce ale râurilor unde
Și naiadele duioase au ieșit din râu, din mare,
Acea patimă s-aculte care inima-mi pătrunde.
Toate-n giurul meu suspină, numai zâna pentru care
A mea inimă s-încinde la durere-mi nu răspunde,
Nici din sânul ei s-aude un suspin de îndurare!