Aura ce-mi da viață era o răsuflare
Numai parfum și balsam: gîndeam că printr-o floare
Răsuflă un zefir.
Ochii ei îmi erau fari; sînul ei, pavilionul;
Eu o priveam pe dînsa ca un diadoh tronul:
Trăiam într-un delir!
O să mă cerc a spune ce fel de frumusețe
Avea astă fecioară; dar unde găsesc fețe!...
Cătați în lord Byron,
La ovreiești armonii: acolo se găsește
Portret-unei evreice; prea mult se potrivește
Fecioara de Sion
Cu tînăra-mi vergină. Nici Eufrat, nici Iordanul,.
Nici soarele cel ager ce-a-mpodobit Libanul
Nu crez să fi produs
Mai vii ochi și mai negri. Platanul nu păstrează’.
Pieliță mai curată; Coranul nu visează
Huria ce-a propus.
Nici cu un păr mai negru, nici cu organ mai dulce;
O zînă mai plăcută la fii ce-or să se culce, –
În somn, – nu le poftim.
Cine-a produs-o, nu știu; hurie sau perie,
Știu că gîndesc la dînsa, și simț o bucurie
Eu îi zic heruvim.