Era frumoasă seara-n acea călătorie!
Ce gînduri dulci visează, ce plan de veselie
Își face-un călător,
Cînd întîmplarea-l duce ca să călătorească
Cu chiar acea ființă ce-ncepe să iubească
Și va-i jura amor!
Mult timp acum trecuse de cînd nu mai iubisem
Eram la toate rece și harpa-mi părăsisem;
Uram orice-ntîlneam;
Dar cerul ne păstrează cîte-o ființă nouă,
Cu care ne întoarce cînd o arată nouă
Sub forma ce iubeam.
Așa trimite rouă ce udă, răcorește
O floare veștejită de-arșița ce-o pîrlește,
Ș-o-ntoarce înapoi.
Dar, pentru toată fapta-i se ține, se păstrează
Pe taină cîte-o rouă, prin care renviază
Și plantele și noi.
El totdauna are o aură-ncropită
Cu care să-ncălzească natura amorțită
De crudul Achilon;
Prin stele el dă faruri acelui ce plutește
Pe valuri furioase, ș-atunci cînd rătăcește,
I-ardică pavilion.