Astă-zi, în zadar, copilă visătoare, plângi pe-o crudă
Patimă nevinovată, căci nu vrea nici să te-audă
Inima-mi înmărmurită de-a durerilor sarcazme;
Azi, te fură strălucirea amoroaselor fantazme, —
Mâine, regăsindu-ți mintea liniștită, te vei râde...
Tatăl tău, mărturisindu-ți că el singur nu ți-e gâde,
Va tocmi la întâmplare vre un ginere, — și-atunce
Fără voia ta în brațe ca pe-o marfă-o să te-arunce,
O! și vei uita pe bietul trubadur, te-ncredințez,
În saloanele lucsoase, lângă soțul tău burghez.