Se-nțelege, cine poate să-ți arunce aspră vină?
Pentru cine n-ai fi sfântă, adorabilă vergină?
Ce adolescent, zărindu-ți ochii, — lumi ispititoare, —
Nu te-ar admira platonice în simțirea-i arzătoare?
Se-nțelege, ești frumoasă mai presus de-nchipuire,
Pe-a ta gură și-a scris soarta numai vorba: fericire!
Cu un zâmbet ai distruge într-o inimă amară,
Toată lumea de mizerii cu vegherea-i solitară;
Însă... uite-te mai bine, — sunt un biet artist sărac,
Pe când domnul de pe stradă e-n mânuși și e și-n frac.