N-am uitat cu ce cuvinte mi-ai spus, tânără fecioară,
Că-n viață pentru tine ochii mei sunt o comoară;
N-am uitat nici voluptatea când mi-ai dat în umbra sură
Cea mai dulce sărutare ce putea să dea o gură.
Și aș fi putut, — voința de mi-era nestăpânită, —
Să devii satanic Faust, tu o biată Margherită;
Și aș fi putut, rupându-ți vălul inocenței tale,
Să te-azvârl pe-a rătăcirei mult spăimântătoare cale;
Dar atât ești de frumoasă, că din trist sufletul meu,
Dint-un demon rău și negru l-ai făcut un Dumnezeu!