E noaptea-ncântătoare! pe-a cerului câmpie
Grădină pudruită de-o pulbere-argintie,
Încet și lin pășește a stelelor regină
Cu-o dulce-atrăgătoare zâmbire de lumină.
Ea poartă împrejuru-i un văl de nori, prin care
Din când în când răzbate și că prin vis apare
Poetica frumusețe a chipu-i virginal,
Ca splendidă Sultană din raiu-oriental.
Întregul cer, comoară de cuiburi lucitoare,
Feeric locuite cu zâne iubitoare,
Privește din nălțime, tăcut admirator,
Minunea lumii noastre, fantasticul Bosfor.
În Asia și Europa, pe verzile lor maluri,
Ard mii de mii de lampe vărsând văpăi în valuri,
Și prin a nopții umbră scoțând fantasme sute
De arbori și de turnuri abia întrevăzute,
Orice zidiri de Bosfor, sarai, cișmea, geamie,
S-acoper cu ghirlande de flacăr-albăstrie,
Și flota ce răsună de salve tunătoare
Plutește sub catarguri de foc scânteietoare,
Și sus pe minerale, lucesc rotunde salbe...
Ce par căzând din ceruri cununi de stele albe.
Pe Bosfor lungi caice de o formă sprinteoară
Sub zidari de haremuri plutind în legănare,
Se-ntrec cu Eicovanii ce-n fața apei zboară,
Iar altele, mai multe, cu-o leneșe mișcare,
Prin sunet de tambură și glasuri de manele,
Cadânele frumoase se cheamă la zăbrele,
Câți ochi aprinși de doruri sclipesc în Kulleli,
În Scutari, Galita, Bay-koz și Kandilii!
Și câte inimi june de gingașe vergine
Se bat în sânuri albe, se umilă de suspine!
Regine-ale-omenirii! comori de fericire
Căzute în robie, lăsate-n părăsire!
Ah! cine se pândește la ele când Islamul
Serbării musulmane deschide Bairamul
Și când Murad Gaziul permite veseliei
Să urle aruncată în brațele orgiei?
Răsun ambele maluri de cântece voioase
În strade,-n cafenele, în pieți mult zgomotoase
Ș-acum Stambulul râde, și bea, și clocotește
De-un chef ce până-n ziuă crescând se prelungește;
Dar chelul cel mai mare îl pustă pe sofa
Doi gemeni de beție, Murad și Mustafa
Sub bolta cizelată cu line arabescuri
A unui kiosk de vară văpsit cu dalbe frescuri,
Ce vesel își deschide fereștile pe mare,
Lăsând să răcorească bosforica suflare;
În dulcea atmosferă de plante aromate -
Ce ard în cățulete prin colțuri aninate,
Unind cu a narghilelei narcotice parfumuri,
Esența-mbătătoare ascunsă-n a lor fumuri.
Pe splendide covoare molatice, persane,
Pe perne de mătasă, cusute de Sultane,
Șed față-n față singuri, Sultan Murad Gaziul,
Sultanul prea puternic, și Mustafa Becriul.
Alăture cu dânșii, pe jos sunt așezate
Tablale mari de aur cu fructe încărcate
Și cupe-n pietre scumpe și largi cristaluri, pline
Da vinuri și de vulce, topaze și rubine.
Stăpânul și cu robul pe coate răzămați.
Sub valuri de lumină sunt vesel inundați.
Prin patru globuri albe ce-n boltă-s arzătoare
Ca patru mari fragmente căzute chiar din soare.
Sultanul râde-n hohot; la râsul lui ce zbiară
Răspund din sânul nopții un urlet lung de fiară
Și răcnete de oameni ce strigă: „Evallah!
„Ani mulți să veselească sublimul Padișah!
Căci sub ferești, în curte, doi tigri din Atlas
Răspund înfiorare cu aprigul lor glas,
Și dincolo de curte, pe valuri legănate,
Se-ndeasă o mulțime de barce adunate.
S-ar crede că poporul din umbr-acum asistă,
Să afle cât de mare deosebir-există
Într'un Sultan ce râde ș-un tigru cu rânjire,
Când om și fiară-n inimi n-au nici o osebire.