Un singur, numai unul din gloata umilită
Rămâne-n nepăsare pe strada pustiită,
Culcat în țărna caldă, gonind cu-a lui privire
În spațiul de lumină un vis de aiurire,
El pare că n-aude nici zgomot de alai,
Nici vede gloriosul Luceafăr din sarai,
Nici vrea de el să știe...
Fatală cutezare!...
El cântă ș-apoi râde și zice-n gura mare:
„Murad Gazi e sprinten ca șoimul Bogdănesc!
„Piciorul lui întrece fugarul arăpesc!
„Murad Gazi e meșter!... sub mâna lui ușoară
„Dijeridul piere-n aer și capu-n aer zboară!
„Murad Gazi-i puternic! El a-necat Bagdadul;
„În sânge, și pretinde c-a inundat chiar Iadul
„Cu trei sute de sute de suflete persane
„Gonite-n cea lume prin săbii corasane!
„Murad Gazi nu-ncape în vastul orizon,
„Dar e legat de sceptruri și pironit pe tron,
„Dar sceptru-i în omoruri ca secerea se-ndoaie,
„Dar mâna lui turbată în sânge-ades se-moaie,
„Dar tronu-i nalt aruncă o umbră neagră, lungă!
„În care noaptea oarbă cu crima se alungă!
„Murad Gazi-i Șeitanul ce râde de Allah...
Se-ntunecă pe frunte-i cumplitul Padișah,
Pătruns cu oțerire de asprele cuvinte,
El strigă: „Care-i, cine-i acest lipsit de minte?
Un glas de mii de glasuri răspunde: „E hagiul!
„E Mustafa poetul, e Mustafa deliul!
— „Minciuni!... replică omul, sculându-se cu-ncetul,
„Minciuni! eu sunt Sultanul! mai mult, eu sunt Profetul!
„Mai mult și mai mult încă, sunt Becri Mustafa!“
— „Bețiv fără-de-lege“ răcnește-un Ulema.
— „Bețiv în legea noastră ! Bețiv? strigă Sultanul,
„Au îndrăznit cu vinul să spurce El-coranul?...
Și calul-își repede, hangerul iute-și scoate,
Dar Mustafa zâmbindu-i, se reazămă pe coate,
Privește drept în ochii Sultanului și zice:
— „Murad din noi doi, spune, care-i mai beat aice?
„Eu ce plutesc în pace pe-un lac de veselie,
„Sau tu ce fierbi în clocot de aprigă mânie?
Apoi drept în picioare și cu Sultanul față:
„În astă lume largă, în astă scurtă viață,
„Tu, fiu a lui Mohamed, fanatic și hain,
„De cât ai vărsa sânge, mai bine ai bea vin,
„Căci mult e mult mai crudă beția de omor
„Ce face dintr-un Cain un frate-ucigător,
„Decât acea beție ce râde și răsare
„Din cupa dezmierdată de-a buzei sărutare.
„Crunt băutor de apă! tot sângele vărsat
„Gâlgâie și se-ncheagă în pieptu-ți însetat,
„Scoțând blestemuri aspre în contra urii tale
„Ce sufletu-ți împinge la muncile-nfernale;
„Iar vinul dulce oaspe și vesel cântător,
„Deșteaptă-n inimi viață, junie, blând amor,
„Și ne promite raiul pe lumea viitoare,
„Iluminat fierbinte de al beției soare,
„Frumosul rai în care voioasa Auroră
„Ca vinul tânăr încă rozatic se coloră,
„Și când apune ziua, cerescul ei senin
„Reflectă cu splendoare al vinului rubin,
„Suit în culmea lumii și orb în gândul tău,
„Te crezi acum aproape de însuși Dumnezeu
„Și nu vezi tu, sărmane, că fruntea-ți e vecină
„De trăsnete, de nouri, de palma cea divină?
„Tu porți în ochi-ți noaptea și-n sân un negru șarpe
„Și inima-ți e stearpă și gândurile sterpe,
„Iar eu, cel făr-de-lege, mă închin la cupa plină
„Și port lumina în ochi-mi, și-n inimă lumină!...
„Acum treci înainte pe șargul tău călare,
„Murad, nu ești de mine!... Destul lumea-i de mare
„Pentr-un bețiv cuminte ș-un Padișah nebun!...
Au zis... Nelerii aprigi pe săbii mâna pun
Scrâșnind din dinți. El însă, în pace, neuimit,
Se culcă iar la locu-i ș-adoarme liniștit...
Allah; ce-ar-să fie?... Sultanul deodată
Face un semn, și trece cu mintea frământată!