CADA PIEZA VIVE EN UNA DIRECCIÓN · NADA VIVE EN UNA SOLA SALA  

PoetósferaLa BibliotecaVasile Alecsandri

Vasile Alecsandri · Modernismo

Murad Gazi Sultanul și Becri Mustafa — I - ALAIUL LUI MURAD

rumano

E soare splendid, zgomot de vie sărbătoare,
E bairamul vesel, Stambulul e-n picioare.
Dar ce lucește colo pe stradele adânci?
Allah! Allah! deodată Stambulul cade-n brânci...
În lături toți, în umbră, cu fața la pământ!
Nici un ghiaur pe strade, nici un suspin în vânt
Osmani, iată alaiul Sultanul Murad!
Murad, lacul de miere și marea fără văd
De glorie, știință, putere, străluciri,
Stâlp falnic și coroană întregii omeniri,
Pogorâtor ferice din sânul lui Iafet,
Și care, fiind umbra cerescului Profet,
Nu are, nici nu poate avea seamăn pe lume.
Deci calea-i, spada-i, iată-i și gloriosu-i nume
Sub roua parfumată de flori de iasomie
De-acum și până-n fundul Hairetului să fie!
El vine ca păstorul înconjurat de turmă,
Având pe lângă dânsul pe Bostaagii, și-n urmă,
Frumoși, ținuți în frâie, opt harmăsari de fală,
Podoabe nestimate de pomp-orientală,
Purtând zmaralzi în frunte cât oul de condor,
Scoțând din piept fanfare de glas nechezător.
Murad îi prețuiește cât țara de Misir
Și-ar vrea din fiecare să facă un Vizir,
Găsind că în mândrie pe oameni știu să-ntreacă...
Ei nu cobor nici ochii și nici genunchii pleacă!

Cum dar li se cuvine, au pas mai înainte
Și decât Beilerbeii, apăsători de ginte,
Și decât Capudanii și decât Seraskerii
Ce duc în foc Spahiii, Topciii, Enghicerii,
Și care-n timpi de lupte c-un semn, dintr-un cuvânt,
Întind aripa morții pe mare și pământ;
Tigri ce-ar rupe-n ghiare tot neamul creștinesc,
Dac-ar putea răzbate prin pieptul românesc!
Aceștia, pe cai ageri, măreț vin împreună,
Având tabulhanale, alem cu semi-lună,
Și tuiuri de paradă cu trei cozi lungi de cal,
Însemne de mărire și fast oriental.

Iar prin alaiul falnic, torent de Bei, de Pași,
Și de Imami fanatici și de kizlari pizmași,
Calări pe cai de frunte ce saltă-n loc și trapă
La glas de Seizi negri ce-i netezesc pe sapă:
În mijlocul acelei feerice splendoare
De haine aurite, de arme lucitoare,
Hangere-n pietre scumpe, baltage, iatagane,
Sangiacuri, șușanale, enicerești cazane,
(Tot ce-i setos de sânge și vesel de paradă),
Apar în maiestate de-asupra de grămadă.
Vizirul și Mujtiul, topuzul și Coranul,
Coloane care sprijin întreg Aliotmanul.

Sultanul cu surguciul lui Soliman în frunte
Ce arde ca panașul de flăcări pe un munte,
Întunecă vederea precum un soare viu
Plutind în strălucire pe-un fluviu argintiu.
În umbra lui se mișcă alaiul în desime,
Alai ce se termină în crâncenă oștime,
Și Bosforul răsuna de-o lungă detunare!...
Dar unde oare merge Murad cu oastea-i mare?
Se duce el să stingă pe Leși, sau merge-acum
Pe Abaza hainul să-l ardă-n Erzirum?
De pe copacul lumii vrea roada s-o culeagă?
Vrea sub călcâi să plece pe omenirea-n-treagă?

Murad Gazi Sultanul se duce-n Ok-Maidan
Să-nvingă-n arcășie pe Ild-Tozcoporan,
De nu, să-l împăneze cu o săgeată-n piept,
Căci ochiul lui e ținteș și cugetu-i e drept!
Deci toți Otmani-n cale-i, pătrunși de-un lung fior,
Simțesc un zbor de fulger trecând pe capul lor
Și toți se dau în lături de razele-i de foc,
L-a lui deșertăciune lăsând deșertul loc!

Sigue explorando

Por su autor
Vasile Alecsandri · 313 piezas más en la casa
Dónde vive
La Biblioteca

← Muntele de focMurad Gazi Sultanul și Becri Mustafa — II - BECRI MUSTAFA →

Expediente

Autor
Vasile Alecsandri
Título
Murad Gazi Sultanul și Becri Mustafa — I - ALAIUL LUI MURAD
Lengua
rumano
Época
Modernismo
Sala
La Biblioteca
Identificador
ws-ro-murad-gazi-sultanul-si-becri-mustafa-i-alaiul-lu--vasile-alecsandri-34e667
Cita recomendada
Vasile Alecsandri, «Murad Gazi Sultanul și Becri Mustafa — I - ALAIUL LUI MURAD», Poetósfera, poetosfera.com/p/ws-ro-murad-gazi-sultanul-si-becri-mustafa-i-alaiul-lu--vasile-alecsandri-34e667.html

Las obras de dominio público se reproducen íntegras, con atribución y en la ortografía de su impreso. ¿Ves una errata o conoces una fuente mejor? Escríbenos desde Sobre la casa.