S-a ofilit Narcisul, și-s trist de-o zi întreagă...
Era ceva din tine în floarea asta dragă ;
Era ceva desigur, căci altfel n-aș pricepe,
De ce mă simt mai singur acum cînd noaptea-ncepe,
Și n-o mai văd în umbră, luptînd stăruitoare
S-adune strălucirea luminii care moare.
Avea ceva desigur din fața ta curată,
Din toată gingășia ta candidă de fată,
Din tot ce strălucește și-aduce bucurie !
O ! tu, care mi-ai dat-o s-o am tovărășie,
De-ai pus un gînd într-însa, din clipa asta sfîntă,
În amintirea tristă a celui care-o cîntă,
Tu apără-l de lume, de moarte și uitare,
Și cugetă la răul ce-l poate face-o floare.