Mă urmărește floarea într-una, și mi-i teamă,
Iar inima-mi se strînge de-o grijă nențeleasă;
Mă urmărește-ntr-una, și pare că mă cheamă,
Ca o ființă scumpă ce sufere, acasă.
Mă dojenește dulce, și lung mi-aține drumul,
Trimite după mine neliniștita floare :
Sfioasă își trimite pe urma mea parfumul,
Ș-atunci mă-ntorn acasă învins ca de-o mustrare.
Învins mă-ntorn acasă, și singur rîd, — dar cine
Nu s-ar întoarce oare cu inima-ngrijată,
În apa unei cupe dac-ar avea ca mine,
O floare dăruită de-o mînă adorată ?