În liniștea odăii s-a stins încet-încet...
Nu și-a fărmat viața petală cu petală,
Ci a murit cu fața din ce în ce mai pală,
Ca un bolnav ce-ngroapă cu dînsul un secret.
Așa s-a stins în taină, și nimeni n-a știut,
Căci în minuta asta de grea melancolie,
Eu singur stam de față la muta-i agonie,
Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.
Iar cînd a fost ca toate aceste să le scriu,
Asemeni unui suflet de moarte dezlegat,
Un blînd parfum în aer ușor s-a strecurat,
Și a rămas în casă plutind pîn-în tîrziu.