A doua zi se scula,
Fața palidă-și spăla,
Păr de aur peptăna,
Și frumos se oglindea,
Și la soare-apoi ieșea,
Spre resărit se-ntorcea,
Un sămn tainic de făcea,
Și de-ndată s-arăta
Și spre ei înainta
O teleagă sprintioară,
Aurită, dălbioară,
Ca un cuib de zânișoară.
Iar cât zăna o zărea
În cuib răpede sărea
Cu străinu-alăturea,
Ș-apoi murgului zicea:
„Murguleț cu perul creț,
De-a Mărioarei drăguleț !
Lasă-ți coama vântului
Și umbra pământului,
Și pe fața câmpului
Să zbori zborul gândului !”
Murgușorul nechezea,
La fugă se repezea
Și fugea, mări, fugea...
Nici umbra nu-l ajungea !
Și trecea, mări, trecea
De-a lungișul munților,
Curmezișul câmpilor,
Prin mijlocul florilor.
Iar cât munții o zărea
Cu străinu-alăturea,
De verziș se despoiau,
Cu nori negii se-nveleau,
Frunzele-și ingălbineau,
Și apele-și tulburau
Și de frunzi se scuturau !
Florile înc-o vedea
Cu străinu-alăturea,
Și capetele-și plecau
Și de jale se uscau !
Ear cea mândră zinișoară
Mărioară, Florioară,
Nici la munți se mai uita,
Nici la flori nu mai căta !
Căci de-avea ochi de privit,
De-avea suflet de iubit,
Sufletu-i și ochii săi
Erau pentru dragul ei !
Fugea murgul sprintior,
Cu aripi de dulce dor,
Și-i ducea numa-ntr-un zbor
Pe malul unui izvor.
Mărioara mi-l oprea,
Și pe mal ușor sărea,
Și-n izvor se cufunda
Și voios mi se scălda.
Apa lin o desmierda,
Ca pe-o floare-o legăna,
Și pe plete-i se juca,
Și cu drag îi anina
De tot firul câte-o rouă,
Și pe sînu-i câte două.
Iar din apă când sălta
Și la soare s-arăta,
Soarele în cale-i sta,
Trupușoru-i săruta,
Și cea rouă de pe ea
Cu-a lui raze o sorbea,
Nouraș o prefăcea
Și la ceruri o trăgea.
Apoi el o-ncununa,
Ș-astfel dulce-i cuvînta :
„Alei! dragă zinișoară,
Mărioară, Florioară !
Mult ești mândră, iubitoare,
Și de lume uitătoare !
Dar gândit-ai, n-ai gândit
Că norocu-i mărginit,
Și că visul fericit
Are-ades amar sfârșit?
Și știi, dragă, ori nu știi
Că la munți și la câmpii
Florile s-au veștezit,
De când tu le-ai părăsit ?
Știi că toate, într-un gând,
S-au întors în cer pe rînd,
Și la Domn s-au jăluit
Că tu viața le-ai răpit ?
Mărioară, draga mea,
Facă Domnul ori ce-a vrea!
Deie-ți bine, deie-ți reu...
Tu ascultă dorul teu,
Căci în viața trecătoare
Și în lumea peritoare
O zi dulce de iubire
E un veac de fericire!”