Ștefan al Moldovei la Vaslui sosește.
Cheamă pe miniștri, astfel le vorbește
— „Morți erați în viață și v-am înviat!
Cu a țării cârmă cinste vi s-a dat.
Să vă fac plăcerea fără mărginire,
Am lipsit pe rude de a mea iubire,
Am jertfit prieteni și ostașii mei
Ce-au lucrat cu țara la mărirea ei;
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Numai să domnească pacea p-ăst pământ
Și să pot a zice: pentru toți domn sânt!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
La mărinimia care am avut
Pentru toți, răspundeți, ce fel ați făcut?
Voi primirăți cârma ca să o slăbiți!
Apărați coroana ca s-o umiliți!
Ca să cază domnul, ați voit să piară
Cu neatârnarea-i sfânta noastră țară.
Ați cătat mărirea, cinstea să-i luați,
La străini hulită s-o îngenucheați!...
Căci a ei mărire dată-n al meu nume,
Mici și fără merit vă făcea în lume.
Neputând să mergeți unde suntem noi,
Au voit să cază domnul pân' la voi.
Dar Ștefan cel Mare încă viețuiește!...
O, arcași! îmi spuneți, țara ce dorește?"
„Moarte!" strig-arcașii... Sălile răsun...
Trei miniștri mândri capul lor răpun.