În cetatea Clujul, într-un vechi palat,
Stă Mihai Viteazul rege coronat.
Ungurii, românii, sașii i se-nchină
Dacia revarsă vechea sa lumină,
Dar atunci s-aduce capul lui Andrei1
Ce fugind din luptă fu ucis d-ai săi.
Ucigașul pare: crima îl mândrește;
Lauda mulțimii încă o mărește.
Capul se expune. Domnul, gânditor,
Cu aceste vorbe varsă al său dor:
— „Crima când se face chiar spre-al nostru bine,
Ea rămâne crimă, merită asprime,
Cela ce o iartă este vinovat
Pe cât cel ce-o face este degradat.
Cela ce în umbră pe vrăjmaș omoară.
Dumnezeu și omul insultând, coboară.
Piară ucigașul! Voi înmormântați
Pe acest om mare și onoare-i dați!"
Ucigașul piere. Și cu pompă mare
Batori primește sfânta mormântare.