Trage cu săgeata scutierul mare;
Unde-atinge face poarta de intrare.
Un copil din casă apoi a venit,
Turla se clădește unde a lovit.
Domnul Ștefan trage: unde-atinge, face
Biserica Putnei ce-ntre dealuri zace.
Alt copil din casă a-ntrecut pe domn,
A atins în dealul ce-l chemau Sion.
Însă domnul Ștefan zice cu asprime
— „Un copil din casă m-a rămas pe mine!
Umilit de dânsul, domn nu mai pot fi;
Ori eu las domnia, sau el va muri!"
Un bătrân îi zice: — „Domnii din vechime
Ar fi dat lui cinste, căci a tras mai bine.
Doamne al Moldovei, tu l-ai pizmuit,
Domnul pân' la șerbu-i azi s-a coborât!
Dacă dai tu morții cei cu hărnicie,
Cu acei nemernici ce-ar putea să fie?
Vrei sa fii domn mare printre cei mai tari?
Pe supuși-înainte fă-i să fie mari!
Farul cât de luciu, focul lui dispare,
Dacă nu se pune p-o nălțime mare.
La o curte unde meritu-i gonit,
Moartea și căderea scara i-au suit.
Dacă prin războaie domnul este tare,
Numai prin dreptate va ajunge mare."
Ștefan se gândește, apoi a vorbit
— „O, bătrân cu minte, bine ai grăit!
Să se ierte dară cel copil din casă
Și de azi să șează la domnească masă.
Mulți vrăjmași au domnii, însă cel mai rău
Este chiar mânia sufletului său."