Am privit de sus pământul învârtindu-se sub mine
Ca o noapte închegată purtând demonii pe sine:
Am văzut pe el durerea despletită alergând,
Scoțând gemete cumplite, mări de lacrime făcând,
Și veninul ei în clocot pân la porțile cerești
Să-nălța și cădea iarăși peste inimi omenești.
Am văzut hidoasa crimă cu ochi mari și sângerați,
Cu cuțitul într-o mână și cu dinții încleștați,
Neagră, vânătă la față și cu buzele uscate,
Cătând sânge cald să soarbă din vro inimă ce bate.
Am văzut turbate furii cu figuri îngrozitoare,
Ochi deschiși ca guri vulcanici, cu priviri fulgerătoare,
Cu lungi brațe tremurânde și cu gheare ascuțite,
Cu furtună-n a lor suflet și cu trăsnete cumplite.
Am văzut nerușinarea, am văzut-o dezbrăcată,
Cu corupția pe buze și cu inima-nsetată
De plăceri neomenoase, lipind de profanu-i sân
Gura oarbei tinerețe și storcând în ea venin.
Am văzut deșertăciunea, uriașă,-mpodobită,
A nimicului regină, de mărire amețită,
Rătăcind, oarbă de visuri, după-nalte idealuri,
Ca o scândură zvârlită pe o mare făr de maluri.
Am văzut războiul crâncen, monstru nesățios și crunt,
Lacom băutor de sânge, pălmuind veacul cărunt,
Făcând un călău din omul liniștit și muncitor
Și din holda semănată câmp de groază și omor.
Am văzut talente-n zdrențe, Cinstea de foame murind.
Am văzut Puterea mândră pe Dreptate pălmuind,
Sărăcia-n jgheab de rele ca în guri de lei zvârlită;
Ș-Avuția nemiloasă, în orgie tăvălită.
Am văzut nespuse viții demonii neadormiți,
Uricioși ca ceasul morții și ca moartea nemblânziți,
Fără cap, cu trup de patimi, și cu brațele de crime,
În prăpăstii fără funduri îmbrâncind biata mulțime.
Apoi totul se ascunde într-un negru-ngrozitor...
Spăimântat sării din patu-mi... Mă visasem într-un nor.