Lună, tu ești sclava albă, fulg ursit în veci să meargă.
Eu, mai veche decât vremea, și decât lumea mai largă,
Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele
Furnică popor de stele.
Și de n-aș fi eu să-mbrobod fața ta-n ștergar cernit,
Dacă n-aș fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai fi lucit.
În genunchi dar, a mea poală pleacă-te a-mi săruta,
Lună, sunt regina ta!