Oprește, Soare-Mithra! Aci fu templu tău
Cel mare și teribil, și Cocheonul greu,
Și zarabii-tereii, și dacii pileați,
Discipolii lui Zamolx,pioșii săi jurați!...
Privește aste fețe pîrlite de dureri,
Acoperind cu trențe slăbite mădulări,
Ieșind de prin bordeie afunde în pămînt
Ca fiarele sălbateci! Rostește un cuvînt;
Numește-le străbunii: pe Decebal, Traian,
Ion Ațan, Burilă, Corvin, Mihai, Ștefan;
Zi vorba: Libertate! cătînd în fața lor,
Și vei vedea îndată pe Marele Popor!
Vei recunoaște, Soare, daca românii vin
Din fiicele lui Zamolx și fiii lui Cuirin;
De e poporu-acela ce pe Danub jura,
Pornind la bătălie: „De nu va triumfa,
Să nu-și mai vază țara!” Vezi de poți semui
Aste mărețe fețe, ce răul chinui,
Cu-ăi de bătu pe Ciru, Darie, Lisimac,
Pe Filip ș-Alexandru; privește-i de se trag
Din Dromihet și Sarmis, din Decebal cel brav,
Teribil Romii, care, decît a cădea sclav,
Bău cu cupa plină veninul pregătit.
O! nu, nu zice, Soare, că dacii au pierit!...
Mai lungă veselie nu s-a sărbat în veci
Ca la concuista dacă: „O sută douăzeci
Și trei de zile Roma, în jocuri, sărbători,
Zecimi de mii da morții, aleși gladiatori,
Și fiare diferite la unsprezece mii.”
Atît erau de groaznici ai lui Zamolxe fii!
Ei se-nfrățiră numai cu-ai lumii stăpîni,
Și dacii și romanii născură pe români.