Deșteaptă-ți, Românie, orgoliul străbun,
Că iată sună ora, și geniul cel bun
Să îmbie început-a pe tot pămîntul tău.
Danubu-și rupe vălu și jugul său cel greu:
În Euxin răsuflă ca un imens izvor,
Cu patru brațe luptă s-ajungă la Bosfor.
Și pe Carpați s-ardică bătrînul Uriaș
Ce doarme, de sunt secoli, pe vechiul său lăcaș.
E geniul Daciei, e zeul tutelar
Ce, din ruine-afunde, al Daciei hotar
Se scoală să măsoare „c-un milion de pași”;
Să vază de curg fluvii p-antideluvi făgași,
Eterne santinele, meniți a ocoli
Titanii munți Bastarnici, Marț unde se ivi
Pentru întîia oară. Acvila, tresărind,
Vede pe Soare-Mithra că-i cată surîzînd...