(după Leopardi)
— D-nei S. Serghie. —
Mi-a fost în totdeuna scumpă această pustnică colină
Și spațiul ce mă-nconjoară și-atrage tristele-mi vederi;
Astfel, retras aici, în taină, admir adâncele tăceri,
Și subt a liniștii gândire de spaimă inima mi-e plină!
Iar când aud cum trece vântul prin crângul mut și solitar,
Atunci tăcerea nesfârșită cu glasu-acesta o compar.
Și mă gândesc la vecinicie, la moartea care tot îngheață,
Nu cruță nici prezent, nici glorii, nici nestatornica viață.
Și-n infinit apoi se-neacă nepotolita-mi cugetare,
Dar naufragiul meu e dulce, e dulce în această Mare!