În fiecare zi, spre seară,
Posomorit și obosit,
Pe dinaintea casei mele
Trecea, în gânduri adâncit.
Purta pe el vestminte rupte,
Și-o barbă neagră pân-la piept,
Iar părul îi cădea-n șuvițe
Pe fruntea-i largă de-nțelept.
Și într-o cârciumă vecină
Intra grăbit și solitar,
Fuma dintr-o lulea aprinsă
Și bea tăcut dintr-un pahar.
Dar într-o zi oprindu-i pașii,
Cum i-ai opri unui vrăjmaș,
L-întreb să-mi spue cine este?
El îmi răspunde: — «Sunt gropaș!»
Și-adaugă : — «Eu sap morminte
Și la bogați și la săraci!...»
Iar eu i-am zis, strângându-i mâna
— «Ce bine oamenilor faci!»