Lopețile stau gata și pînzele-s umflate, —
Dar cine să dezlege odgoanele de fier?
În portul plin de umbră și de singurătate
Nu-i nimeni să dea drumul corăbiei uitate
Ce-așteapă să se-avînte sub nesfîrșitul cer.
În larg, în larg, departe, sub soarele ce-așterne
Surîsul său de aur pe-o lume de mister,
În larg, prin valuri calde și moi ca niște perne,
Sunt insuli de coralii cu primăveri eterne...
Dar cine să dezlege odgoanele de fier?