...Și rătăcesc spre seară pe cheiurile goale,
Cu farurile stinse și lanțuri ruginite,
S-ascult cum plînge apa în aiurări domoale,
Să văd cum moare ziua în zările cernite.
Adeseori voioase sirenele răsună.
Atunci s-aprinde-n mine eterna nostalgie,
Dar, vai, vaporul trece prin port ca o furtună ,
Și eu rămîn tot singur în lumea mea pustie.
O, cînd, o, cînd vaporul opri-se-va o clipă
Din goana lui nebună spre larga depărtare,
Să ia cu el această țarină în risipă,
Să-i dea o nouă viață, sau s-o îngroape-n mare.