Cînd primăvara vine pe cer și pe cîmpie,
Cînd aerul se împle de dulce armonie,
Cînd crîngul și gîrlița șoptesc într-un deșert,
Poetul atunci iese pe coasta ce răsună
Și inima-i, ca harpă, sloboade-un împreună
La marele concert.
Cotește rîndurica, se-nalță-n viersuri nouă,
Alunecă pe iarba ce scînteie de rouă
Și ageră se-ntoarce, se pierde leșinînd.
Se gudur porumbeii, se-mbucă turturica,
Aleargă mielușeaua, zîmbește floricica,
Sticleți și filomile se sparg pe crăci cîntînd.
Acestea văd poeții cînd soarele răsare;
Cînd soarele de prier cu dulcea sa vîlvoare
Îl cheamă să-l salute pe creasta unei văi;
P-atunci, pe cînd bogatul s-adoarmă abia poate, –
Și-n somn, numai zăstîmpuri!— Ce visuri speriate
De griji și oameni răi!
Cînd soarele-n domenuri de raze luminate
Se-ntoarce ca eroul din lupte depărtate
Și-mprăștie căldură și viață și amor,
Cînd brazde muncitorul, în trîmbe înnegrite,
Întinde în departe pe maluri însmăltite,
Precum artiști dau umbre la peisajul lor;
Cînd ies pe bătăture, pe prispele lipite,
Grămezi, grămezi copiii cu plete aurite,
Cu grase piciorușe, cu ochii scînteind;
Și mumele lor tineri, cu furcile în brîuri,
Privesc la pînze-ntinse pe margine de rîuri
Spuind și povestind;
Cînd soarele apune pe văi și pe colnice;
Cînd satul tot se împle de vaci și de junice;
Cînd sare vițelușii și ugerul e plin;
Cînd rumene copile, flăcăii numai zale
Își râd cu dinți de lapte, se trag de mîini din cale,
Își spun cîte o glumă, își iau un măr din sin; –
Atunci, atunci poetul natura contemplează.
Se miră și se-ncîntă, și crede, adorează
Cu pruncul și cu firea pe Tatăl Creator.
Bogatul îns-atuncea pogoanele măsoară,
Tot numără clăcașii ce-l văd și se-nfioară,
Gîndind la dijma lor.
De este vrun lac pacinic, de este vro pădure
Bătrină ca pămîntul, ce n-a văzut secure;
De este vro livede de flori și de miros,
În care saltă iepuri și presuri ciripește,
Și prepelița paște, cîrsteiul șerpuiește
Ș-insecte purpurate plec spicul undoios, –
Poetul le privește cu-o sfîntă bucurie,
În orișice nuanță citește-o poezie,
Se lasă p-o visare, explică un. Mister. –
În vreme ce bogatul, străin l-astă plăcere,
Se uită cu ochi rece și calculă-n tăcere
În inima-i de fier:
Cît dă, în ierne grele, ast lac ce-a să sleiască,
Pădurea ce-a să taie, livezi,ce-a să cosească.
Și camăta ce-aduce cu sumele pe ani?
Sărac este bogatul cînd astfel calculează!
Bogat este poetul cînd firea adorează!
Sărac este bogatul cu sacii lui de bani!