Cu cît mergem înainte,
Libertatea-naintează,
Dă holera în ciocoi;
Tot îngînă la cuvinte,
A cîrti nu mai cutează –
Rînjesc cînd ne văd pe noi.
„Ioite Poarta, Austria,
Ioite consuli, diplomații,
Slugi în care credeți voi,
Că salută România,
Ne învit să fim ca frații,
Iubiți, una între noi.”
„Să fiți tot în capul țării,
Să fiți tot în slujbe bune,
Toate fie pentru voi.
Fiți voi boldul-naintării.
Legile a fi mai bune,
Num-atîta cerem noi.”
„Să trăiască România!
Să trăiască libertatea!
Nu mai sunt de azi ciocoi.”
„Să... trăiască... la pustia!
Hî... cîhî... egalitatea...
Ce ziseși c-o să fim noi?”
„Zi colea, cu voie plină:
Să trăiască România!
Nu e noi și nu e voi.”
„Mă cam cearc-o holerină...
Am o colică, pustia!
Ce ziseși c-o să fim noi?”
„Știm ce-ți trebuie, cocoane,
Și de tuse și holeră
Și de cîte aveți voi:
Sau la cochii-vechi otgoane,
Sau, măcar vreo zaveră,
Asta-i leac pentru ciocoi.”