Grele chinuri m-a cuprins,
În mine foc s-a aprins.
Ochii singuri mă vădesc,
Ce firește pătimesc.
Și m-arăt învederat,
Că-s cu totul înfocat.
Zioa trec mai cu ușor,
Noaptea-m vine greu să mor;
Când din somn-mă pomenesc,
Nu știu cu cine vorbesc:
Din așternut mă râdic,
Stau, mă uit, nu văz nimic.
Vorba, mintea ci-am avut,
Cu totul o am pierdut.
Umblu râzând și gândind,
La un nu știu ce poftind.
Flacăra ne mai scăzând,
Ș-ațâță mai mult arzând.
Gândul voea mi-am stricat,
Caut, privesc, ne-npăcat.
Mințile mi le-am zmintit,
Vorbesc tot ca un uimit.
Și câte acuma zic,
Nu știu, nu pricep nimic.