Un grădinar oarecînd
La zapciu în sat mergînd
Cu poclon de zarzavat,
Într-acest chip l-a-ntrebat:
-Cocoane, ești înțelept,
Și toate le judeci drept.
Rog, ca un supus ce sînt,
Să am parte de cuvînt;
Cînd în grădina cuiva
Va intra vrun bou cumva
Și o va călca de rînd,
Răsadurile păscînd,
Acel sărac creștinaș
Să rămîie pagubaș,
Or să facă în alt fel,
Fiind păcat și de el ?
-Ba, ba, zapciul a zis,
În pravilă este scris
Ca, cînd vreun dobitoc
Va intra în vreun loc
Și sadul îi va mînca,
Sau călcînd îl va strica,
Stăpînul acelui loc
Să prinză vita pe loc,
Ș-a cui va fi va plăti
Pe cît să va socoti.
-Dacă este așa, dar,
Zise bietul grădinar,
Ca un drept judecător
Astăzi îmi ești bun dator:
Vaca dumitale chiar
-Mă mir cum n-a dat în par
Că sărind gardul ș-întrind,
A păscut toate de rînd.
-Ce ? zapciul s-a răstit,
Vaca mea zici c-a sărit!
Și cine ț-e vinovat ?
De ce nu faci gard înalt ?
Șl încă mai îndrâznești
Să vii sâ te jeluiești ?
leși afarâ d-aci-ți spui,
C-acum să te bată pui.