La Sinaia-n mănăstire
De sub arcul caruntit
Luminos de fericire
Sboara cantul potolit.
Catre bolta azurie
Se inalta aruncand
Blondul val de poezie
Peste straniul meu gand.
Pun facliile de ceara
Fata negrului altar,
Intr-o vie,calda para
Ca intr-un nimb de aur clar,
Si pe fruntile plecate
In ploioase rugi ferbinti,
Cade trista voluptoase
Din adancii ochi de sfinti.
La Sinaia-n manastire
Ochii tristi si chinuiti
Peste file de psaltire
Se apleaca inistiti.
Peste toti s-abate clipa
Albelor infiorari,
Ruga-si tremura aripa
Blandelor induiosari.
Stinsa-i flacara de vise
Din trecutul greu si-amar,
Crini cu florile deschise
Plang la umbra de altar.
Si din bolta instelata
A bisericii,incet
Cade pacea fermecata
Peste tragicul poet.
La Sinaia-n manastire
Sub caruntul arc oval
In de aur poleire
Aparu profilul pal.
Pala-n rochia ei alba
Sta fecioara ca un crin,
Intrupare fina,dalba
Dintr-un vis de cherubin.
De sub greaua bolta parca
Trearit in mine lin
Visul blandului Petrarca
Imbatat de cer senin.
Si-a mea frunte idolatra
Am plecat-o pocait
Peste recea,veche piatra
De sub arcul caruntit.