Alăture cu dânșii se vede-o altă turmă
Sub crivățul năprasnic, ce inima le curmă,
Turmă de robi, goi, vineți, de boale gârboviți,
La trista exilare de soartă osândiți.
Ei merg tâmpiți sub biciul restriștei nemiloase,
Pătrunși de ghiața iemii și-a morții pân-la oase,
Și astfel suferința mult oarbă și nedreaptă
Au pus copiii noștri cu ei pe-aceeași treaptă,
Cât nu poți a distinge din toți suferitorii
Nici care sunt învinșii, nici care-nvingătorii.
Ei bine, -n astă țeară, ce suntem noi?., și cine
Au îndrăznit s-arunce în noi cu-așa rușine,
Ca să videm mărirea căzută-n îngiosire
Și eroismul sacru plătit cu umilire?
Cum? dup-atâția secoli de oarbă-ntunecime,
Ostașii României cu suflete sublime
Aprins-au luminosul al reînvierii soare,
Ca el să ni-i arate în sdremți umilitoare?
Cum? domnul și oșteanul, cum? țeara și țeranul
Înfruntă greul, moartea, pun în genunchi dușmanul.
Ca-n ziua re-nturnării, armata-nvingătoare
Să par-o pată neagră pe-a țerii sărbătoare?
Ah! dacă sunt nemernici, ce văd cu nepăsare
Româna demnitate lovită-așa de tare,
Eu n-oi comite crima de-a zice prin tăcere:
“Dispreț pentru bravură! dispreț pentru durere!”
Eu ce-am cântat eroii, cu care niciodată
Pe fruntea României n-am suferit o pată,
Nu pot, când văd eroul că mâna și-o întinde,
Să stăpânesc revolta ce-n sufletu-mi s-aprinde.
Nu pot să stau în pace, când văd cu oțerire
Batgiocura infamă pe biata omenire!