Pe drumuri, prin orașe, prin sate, prin zăpadă,
Se văd, sau singurateci trecând, sau în grămadă,
Sărmani în haine sparte, prin care intră gerul
Și-n măduvă pătrunde mai crâncen decât fierul.
Goi, sarbezi, rupți de foame și obosiți de trude,
Triști, tremurând de friguri sub frigul iernei crude
Și întinzând la oameni o mână tremurândă…
Ce-i astă sărăcime și goală și flămândă!
Eroii de la Plevna!… Iată-i! Ah! Cine-ar crede?
Le plânge chiar de milă tot omul care-i vede.
Și eu, plâng de rușine… În țeara ospeției
Să văd cerând pomană vitejii României!
Aceste brațe, care împins-au cu putere
Pe țeară la-nălțime, pe dușman la cădere.
Sunt goale!… Aste picioare, ce urme glorioase
Lăsat-au pe tărâmul redutelor fioroase,
Sunt goale, degerate!… Aceste frunți, ce-s demne
Să poarte ale măririi strălucitoare semne,
Sunt goale, o! rușine!… sunt goale o! cruzime!…
Eu cat eroi în giuru-mi și văd numai victime!…
Ce crimă le atrage pe cap așa osândă?
Ce crimă?… Lupta mare pe câmpul de isbândă!
Ce crimă?… Eroismul, sublima devotare
Pentru-apărarea țerii ș-a ei neatârnare!…