“Brahma, Indra, o Kamadeva, Krișna, Agin, o zei puternici,
“Puternici zei ce ne conduceți în lupta noastră pe pământ,
“Deschideți porțile eterne; sunt drept, sunt sfânt printre cucernici,
“Dar arde sufletul în mine de pacea sfântului mormânt.
“Mi-ați dat destul, în taina nopții. Sub cortul meu de frunze late,
“Să-mpace sufletu-mi, trimiteți fâșii de raze argintii;
“Curmalii-n duo cu zefirii, prin ritmuri sfinte, cadențate,
“M-adorm, și-n somn revăd splendoarea divinei voastre-mpărății.
“În zori de zi, când aurora, roșind ca pudica fecioară
“Ridică vălul trist al nopții, în glas de păsări mă trezesc;
“Mă cheamă blândele izvoare și pomii mândri mă-nconjoară,
“Și-asupra mea, cu dărnicie și flori și frunze risipesc.
“Din rodul spornic al naturii un dar bogat cu prisosință
“Ați dat poetului Walmiki, nemuritor și sfânt buchet,
“Dar pentru dar, o zei puternici, în mine nu-i recunoștință,
“Căci este un dar de nemurire ascuns în cântec de poet.
“Cântarea mea i-amărăciune; m-apasă-a voastră dărnicie;
“Zadarnic dați atâtea daruri, mă simt pe-atâta de sărac;
“Deschideți porțile eterne; deschideți sfânta împărăție,
“Mormântul e supremul bine, acolo numai mă împac”.