În țara visurilor mele, cu-adânci păduri de portocali,
Acolo unde palmierii înalță frunți cutezătoare,
Sub cerul tropicelor roșii, sub foc de raze orbitoare,
Acolo unde dorm păunii sub lungi alee de migdali,
Demult, demult mi s-arătase, un vis, un lac cu panta lină;
Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint,
Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină,
Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint.
Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune,
Regret adânc ce se ridică în toată seara către cer;
Din glasul lui puteai cunoaște că toate sunt deșertăciune,
Că tot ce-n om e mai puternic e dorul vecinic de mister.