Iară Bistrița vitează,
Apele-și înfuriează,
Vrând cu zgomot să înece
Pe Satan în sânu-i rece.
Ea adună mări de apă
Și-ntr-o clipă malul sapă,
Încât turnul de pe mal
Cade-n aprigul ei val
Cu Satan ce se afundă
Ca un fulger într-o undă!
Apa saltă, clocotește,
Nici că se mai limpezește !
Și de-atunci în acel loc
Ea tot ferbe ca de foc.
Și adeseori s-aude
Resuflând gemete crude.