Spun păstorii din Ceahlău
Că în timpul acel greu
Cerurile sau deschis
Ș-un glas tainic ar fi zis:
„Tu ce-ai fost de iad călcată,
Mănăstire blăstămată,
Tu să aibi atunci iertare,
De blăstăm să ai scăpare,
Când doi ingeri iubitori
Într-o noapte fără nori
S-or opri din a lor cale
Pe risipurile tale,
Și prin dulcea lor iubire
Ți-or aduce-a mea sfințire!...”
* * * * *
— Fost-a, nu, așa minune?
Bistrița o poate spune!