Aduse întâmplarea și visu-și schimbă fața;
Taina-mi nu mai fu taină, povara scuturai;
Pare că eram slobod, voii să-mi schimb viața,
Dar nici o fericire mai mult nu mai aflai.
În oricare-a mea faptă eu n-aveam mângâiere,
În oricare prieten aflam ascuns vrăjmaș,
În orice om o spaimă, în mine o durere,
O vecinică osândă chiar într-al meu lăcaș.
Urâsem omenirea în câți îi cunoscusem
Și mi-era drag tot omul pe care nu-l văzusem,
Și decât toți pe mine mai mult mă osândeam.
Mă învățasem vina ca să mi-o dau tot mie;
Ast obicei cu lumea m-avea întru frăție
Ș-apururea cu mine făcea de mă-nvrăjbeam.