Dar o lumină sfântă la ochii mei îmi vine,
Ascunsuri se descoper la slabele-mi vederi;
În slavă-i adevărul s-așază lângă mine;
Visul își schimbă fața, și nu mai văz păreri.
În aste adevăruri văz o vicleană spaimă
Care din iad ieșise atât a m-amăgi,
Care c-o nepătrunsă și-ngrozitoare taină
Atâta fără preget în veci mă ispiti.
În urmă ca o groază la față se schimbase.
Și toat-asemănarea în iazmă își luase
Trufașului acela bun paznic heruvim.
Ce groaznică ispită! ce-ndemnuri vinovate!
Dar recunosc în urmă p-adevăratul frate
Frumosului meu, blândul și dulce serafim.