Voiam să-mi sparg veninul, să uit cele trecute;
Munca îmi era dragă, ca uriaș munceam;
Roduri scotea-nsutite puterile-mi pierdute:
Folosul l-aveau alții, eu lipsa dobândeam.
Petreccri înțelepte, aflări ingenioase
Mintea-mi prea obosită grămadă izvodea,
Ș-a tristului meu suflet icoane credincioase
Isprăvi avea destule, dar șir nu mai ținea.
Lumea se învățase să m-aibă pentru sine,
Și orice obosire sau muncă pentru mine
Mi-era o mare vină --și aspru m-osândea!
Mi-era păcat de moarte oricare slăbiciune
Și fapte-obicinuite oricare fapte bune;
Un rob străini și rude al lor mă socotea.